↬ Atenție! Suportul pentru JavaScript nu este disponibil.

      Pentru a funcționa corect, eAdmitere.ro necesită ca suportul pentru JavaScript să fie activat. Vă rugăm să verificați configurația browser-ului.

Mă crezi sau nu mă crezi, dar sunt chiar subiectele pe care le-am avut la examenul de admitere în poliție. eAdmitere.ro mi-a dat pontul!

eAdmitere.ro ↬ Poliție? Cea mai bună ofertă de teste pentru admitere. Pur și simplu!

24 iulie ↬ Ziua Poliţiei de Frontieră

 

Ziua Poliției de Frontieră din România este sărbătorită pe 24 iulie. Alegerea acestei date este legată de unirea celor două structuri grănicerești din Moldova și Țara Românească de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Prin Înaltul Decret Domnesc numărul 893 din 24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza se prevedea organizarea grănicerilor din Moldova după modelul celui din Țara Românească și unirea celor două corpuri grănicerești.

Ziua Poliției de Frontieră este dedicată recunoașterii și aprecierii eforturilor polițiștilor de frontieră în protejarea granițelor țării, prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere și asigurarea securității și ordinii la frontierele României.

Majoritatea poliţiştilor de frontieră provin din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” și Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu”, aceştia remarcându-se în cadrul acțiunilor de supraveghere şi control desfășurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte.

Cu ocazia acestui moment festiv sunt promovați și evidențiați poliţişti de frontieră, ofiţeri şi agenţi care își desfășoară activitatea în structurile Poliției de Frontieră, specialiști în supravegherea frontierei terestre, fluviale, maritime, aeroportuare, care sunt evidențiați şi recompensaţi prin avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfășurate, atât pe teritoriul țării, cât şi în urma participării la operaţiunile comune organizate de Agenția Frontex.