↬ Atenție! Suportul pentru JavaScript nu este disponibil.

      Pentru a funcționa corect, eAdmitere.ro necesită ca suportul pentru JavaScript să fie activat. Vă rugăm să verificați configurația browser-ului.

Mă crezi sau nu mă crezi, dar sunt chiar subiectele pe care le-am avut la examenul de admitere în poliție. eAdmitere.ro mi-a dat pontul!

Academia de poliție „Alexandru Ioan Cuza” a publicat lista locurilor scoase la concurs pentru anul școlar 2023 – 2024

 

Academia de poliție „Alexandru Ioan Cuza” a publicat lista locurilor scoase la concurs pentru anul școlar 2023 – 2024.

Admiterea la studii universitare de licență, în facultățile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, se face numai prin concurs.

Acesta este organizat și se desfășoară pe facultăți, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare și cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere, aprobat de Senatul Universitar, astfel:

  • Facultatea de Poliție
    • specializarea „Ordine și siguranță publică” cu durata de 3 ani (180 de credite transferabile) – învățământ cu frecvență și învățământ cu frecvență redusă
    • specialitatea „Poliție”
    • specialitatea „Poliție de Frontieră”
    • specialitatea „Jandarmi”
    • specializarea „Drept” cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile) – învățământ cu frecvență și învățământ la distanță
  • Facultatea de Pompieri
    • specializarea „Instalații pentru construcții-pompieri” cu durata de 4 ani (240 de credite transferabile) – învățământ cu frecvență

Numărul locurilor scoase la concurs de Academia de Poliție „ALEXANDRU IOAN CUZA” pentru anul universitar 2023 – 2024 și distribuția acestora pe facultăți și specializări este următorul:

lista locurilor,concurs,2023,academia de poliție,academia de politie locuri 2023,academia de politie admitere,academia de politie admitere 2023,academia de politie master,academia de politie subiecte
Note:

  1. În funcţie de numărul solicitărilor aprobate în conformitate cu prevederile Legii 168/2020, Ordinului m.a.i. nr. 35/2014 și ale Ordinului M.A.I. nr. 108/2014, cu modificările și completările ulterioare, pot surveni modificări ale cifrelor de şcolarizare prezentate.
  2. Conform art. 205 alin. (5) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” se acordă 10 locuri bugetate, în cadrul cifrei de şcolarizare aprobate (2 poliție, 2 poliție de frontieră, 2 jandarmi, 2 drept, 2 pompieri), absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din sistemul de protecţie socială. În cazul în care locurile nu se ocupă, acestea se redistribuie către ceilalţi candidaţi.
  3. Candidații pentru locurile aprobate beneficiarilor externi sunt recrutați de către aceștia și concurează pe locurile distinct aprobate.

* dintre care 5 locuri aprobate pentru beneficiari externi ai căror candidați sunt recrutați de structurile Ministerului Afacerilor Interne
** potrivit HG nr. 809/ 2016 – Protocol de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova în domeniul formării personalului;
*** potrivit Hotărârii nr. 272/ 2012 privind oferta unilaterală a statului român de burse pentru Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, care acţionează pentru Autoritatea Naţională Palestiniană

Sursa: Academia de poliție „Alexandru Ioan Cuza”